Articole recente
Egalitate intre barbati si femei?
Publicat in data de 22.07.2010 in categoria Ganduri101 comentarii
Ati auzit ca in ultima vreme feminismul este din nou la moda? Daca nu ati auzit va spun eu acum, pentru ca de cateva luni incoace nu este saptamana data de la Dumnezeu in care sa nu aud macar o data vorbindu-se despre drepturile femeilor si despre egalitatea lor cu barbatii. Si, ca sa eliberez tensiunea care simt ca se acumuleaza in aer, o sa va spun inca de la inceput ca personal nu cred deloc in aceasta teorie; si cum nici o afirmatie nu valoreaza nimic daca nu este argumentata, o sa incerc sa va explic in urmatoarele randuri de ce nu sunt de acord cu ea. Si, ca sa va scutesc de cateva intrebari, o sa va spun inca de pe acum ca da, sunt misogin, dar in acest articol nu ma voi lasa condus de aceasta “parte intunecata” a personalitatii mele. :P
Nu ma intelegeti acum gresit; nu spun nici intr-un caz ca barbatii sunt superiori femeilor, ci doar ca pentru ca egalitatea dintre barbati si femei sa existe, nu e obligatoriu ca aceasta egalitate sa se manifeste pe toate planurile, ci putem sa o obtinem si printr-o suma de avantaje si dezavantaje specifice. Ganditi-va ca, pana la urma urmei, nici macar fizic nu suntem egali – de exemplu barbatii au o secretie mai mare de testosteron care ii ajuta sa isi dezvolte mai usor masa musculara si ii face astfel mai puternici si mai bine pregatiti pentru o munca fizica grea.
Principala problema pe care o am cu feministele consta in aceea ca, de fapt, ele nu vor egalitate, ci doar drepturile noastre, fara a fi insa deloc dispuse sa ne preia si indatoririle. Astfel, li se pare perfect normal sa ne trimita la bucatarie sa ne facem singuri de mancare, dar cand vine vorba de reparat ceva, de tuns gazonul sau de carat cele patru sacose cu cumparaturi de la piata ni le pun tot noua in carca, ca doar “sunt treburi de barbati”. Deasemenea, pentru ele banii cheltuiti de noi pentru un bilet la meciul de fotbal al echipei favorite si berea de dupa meci reprezinta o cheltuiala nesabuita, dar aceeasi bani cheltuiti de ele pe nu stiu ce cosmetice, sau pe a zecea pereche de pantofi reprezinta o investitie absolut necesara. Sa mai vorbesc de femeile de cariera care vor pozitii si salarii egale cu barbatii, dar care cand vine vorba de stat peste program sau de plecat intr-o delegatie vin imediat cu replici de genul “sunt femeie, am familie, trebuie sa intelegi, nu imi poti cere asa ceva”.
Atunci cand am sa vad o femeie care vrea egalitate deplina atat la drepturi, cat si la indatoriri si care nu se asteapta la tratamente preferentiale in relatiile lor cu barbatii, o sa-mi scot palaria in fata ei; pana atunci insa, raman la parerea mea ca cea mai buna egalitatea e asta – noi la taiat lemne, carat cumparaturile si tuns gazonul, iar voi la cratita si la ingrijit copiii.
Un nou inceput
Publicat in data de 20.07.2010 in categoria Amintiri51 comentarii
In ultima perioada am auzit tot mai multi oameni din jurul meu plangandu-se de cat de greu le este si spunand ca nu cred ca vor reusi sa faca fata schimbarilor pe care criza economica le-a adus in viata lor si ca nu intrevad nici o speranta pentru viitor. Pentru cei care chiar sunt convinsi ca nu mai exista nici o speranta am o singura recomandare – Furadan, insa pe voi, toti ceilalti, va invit sa ascultati o poveste cat se poate de reala, care poate va va ajuta sa va schimbati putin perspectiva asupra vietii.
Pe 23 decembrie 2004 eram un om fericit – aveam propria mea firma care tocmai incheiase un an extraordinar, un apartament complet mobilat si utilat in buricul Iasului, un Renault Laguna II nou nout si, poate mai important decat toate acestea, o prietena la care tineam, in care aveam incredere deplina si care, speram eu, imi impartasea aceleasi sentimentele.
Pe 24 decembrie 2004 am primit “cel mai frumos” cadou de Craciun din lume si intr-o singura zi am ramas fara firma, fara apartament, fara masina si bineinteles fara prietena; nu vreau sa o blamez acum, la urma urmei am avut si eu partea mea de vina in toata povestea asta pentru ca atunci cand un om care te iubea neconditionat inceteaza sa o faca inseamna ca ai gresit si tu pe undeva.
Oricum ideea principala e ca ramasesem fara nimic din ceea ce agonisisem pana atunci, ba chiar cu cateva credite pe cap ca nah, asa era moda – daca nu aveai macar un credit nu erai cool. Dupa ce m-am plimbat cateva ore de nebun pe strazile Iasului incercand sa-mi fac ordine in ganduri si sa-mi dau seama incotro pot sa o apuc am facut singurul lucru pe care puteam sa-l fac – mi-am luat inima in dinti si m-am intors cu coada intre picioare la parintii mei, in Botosaniul natal. Am incercat sa ma angajez, dar in ciuda eforturilor si calificarilor mele nu am gasit nici un job care sa-mi permita macar sa-mi platesc ratele la credite. Asa ca mi-am vandut telefonul mobil si cu banii luati de pe el mi-am cumparat un calculator second hand vai de capul lui (un Pentium II la 300 MHz, cu 128 MB RAM, 2 GB HDD, fara unitate optica, cu placa video integrata si cu monitor alb-negru de 14”) si m-am apucat sa fac singurul lucru care mi-a trecut prin minte la acea vreme – programare web.
Au trecut cinci ani de atunci si acum am din nou propria mea firma, am reusit sa-mi achit toate creditele, sa imi mobilez complet apartamentul din Botosani si chiar sa pun ceva bani deoparte; si toate astea pornind de la zero… ba nu, mint, pornind de la minus cateva sute de milioane. Si nu, nu v-am spus toate astea ca sa ma laud, ci doar ca sa va arat ca se poate, ca intotdeauna exista speranta… trebuie doar sa aveti curajul sa visati la o viata mai buna si puterea de a lupta pentru ca visele voastre sa devina realitate.
Jurnal saptamanal (12 – 18 iulie 2010)
Publicat in data de 18.07.2010 in categoria Jurnal26 comentarii
Sincer sa fiu sunt destul de nemultumit de aceasta saptamana si asta deoarece in loc sa muncesc mai mult, asa cum imi planificasem, am continuat sa pierd timpul si sa o ard aiurea in fata calculatorului si nici macar aici nu am reusit sa realizez tot ceea ce mi-am propus, ceea ce inseamna ca problema de organizare despre care va povesteam acum cateva saptamani e departe de a fi rezolvata. Poate ca una din probleme consta in stilul meu multitasking de a lucra la mai multe lucruri in acelasi timp; ma gandesc serios ca poate ar fi mai bine sa incerc sa ma concentrez la un moment dat pe un singur lucru, cel mai important, si doar odata ce am terminat cu acesta sa trec la urmatorul.
Si sincer sa fiu la ora actuala chiar si existenta blogului se afla oarecum sub semnul intrebarii. Ideea e ca am fost intotdeauna un om al cifrelor si nu al cuvintelor, iar talentul meu literar a fost sublim, dar a lipsit cu desavarsire; in aceste conditii pentru a scoate niste articole cat de cat decente trebuie sa compensez lipsa talentului printr-o investitie considerabila de timp si de neuroni arsi, iar daca in ceea ce priveste neuronii stau inca bine, problema timpului este una destul de spinoasa. Astfel, sincer sa fiu, scrisul articolelor (asa putine cum se plang unii ca sunt), moderarea si corectarea comentariilor, raspunsul la fiecare din ele si intoarcerea vizitelor primite imi mananca undeva in jur de sase ore pe zi, timp de care nu prea mai dispun. Si apropo de eficientizare si organizare, poate ma puteti ajuta cu un sfat, doua despre cum as putea sa reduc timpul dedicat bloggingului, fara insa a face rabat de la calitate (atat cat este).
Si ca sa raman in sfera calculatoarelor si a timpului pierdut, trebuie sa va spun ca in timp ce faceam curatenie prin casa am descoperit un DVD cu jocul Civilization IV pe care il cumparasem candva anul trecut, dar de care uitasem complet. Si cum jocurile pe calculator reprezinta una din marile mele pasiuni, va dati seama ca aceasta descoperire a dus la cateva nopti bune pierdute in fata monitorului; nu am depasit limita pe care mi-am impus-o, dar oricum tragand linie pot spune ca joculetul mi-a mancat aproape 20 de ore doar saptamana asta. Insa sincer sa fiu, nu regret deloc aceste ore pierdute; jocul este chiar fain si nu are cum sa nu te prinda daca esti un pasionat al genului, iar nivelele de dificultate sunt suficient de variate incat sa satisfaca orice jucator, de la cei mai incepatori pana la cei mai avansati.
In alta ordine de idei, poate singurul lucru de care sunt multumit este ca m-am tinut in continuare de alergat si am reusit sa ajung la punctul pe care mi-l doream si anume de a reusi sa alerg cinci kilometri (12 ture jumatate de stadion) fara sa ma opresc; nu e foarte mult, dar pentru un hipopotam sedentar ca mine e mai mult decat OK. :)
Tu ce fel de blog ai?
Publicat in data de 18.07.2010 in categoria Online50 comentarii
Citind comentariile pe care le-ati lasat la articolul meu de marti am observat ca multi dintre voi v-ati creat un blog doar dintr-un impuls de moment, fara a avea o idee foarte clara despre ceea ce sperati sa realizati din aceasta activitate. Si cum mie aceasta atitudine de “lasa ca merge si asa; vad eu mai incolo ce-o sa iasa” nu prea imi place deoarece mi se pare din start sortita esecului, vreau sa va invit sa discutam putin pe aceasta tema. :)
Realitatea este ca, indiferent daca le constientizam sau nu, fiecare dintre noi avem anumite motive care ne-au facut sa facem acest pas si, desi aparent toate aceste motive sunt complet diferite, in realitate ele pot fi incadrate in una din urmatoarele patru categorii: pentru a socializa cu alti oameni, pentru a avea un loc unde sa ne expunem gandurile si ideile, pentru a ne dezvolta sau sustine un brand personal sau pentru a castiga bani. Toate sunt OK si atata timp cat stim care ne este scopul si ne construim blogul cu aceasta idee in minte, in principiu vom reusi sa realizam ceea ce ne-am propus, insa daca orbecaim in toate directiile, mai devreme sau mai tarziu vom ajunge sa ne dam seama ca blogul nu ne (mai) face fericiti si vom renunta la el; si nu, nu merge sa alergam dupa mai multi iepuri pentru ca, da – ati ghicit, nu vom prinde niciunul.
Blogurile care au fost create pentru a socializa cu alte persoane sunt cele care reprezinta cel mai bine ideea de blog personal si se caracterizeaza prin articole mai personale si printr-un numar relativ redus de vizitatori, mereu aceeasi, care in general se cunosc intre ei si care genereaza discutii interesante, de multe ori chiar mai interesante decat articolul in sine.
Blogurile care au fost create pentru a avea un loc unde sa ne expunem gandurile si ideile se caracterizeaza printr-un numar relativ mare de articole, cu subiecte alese in general din temele importante ale zilei (politica, mondenitati, etc), printr-un numar mare de vizitatori mai mult sau mai putin ocazionali, dar cu un numar mic de vizitatori loiali, care citesc si lasa comentarii zilnic.
Blogurile care au fost create pentru a ne dezvolta sau sustine un brand personal apartin in general persoanelor publice sau celor care tind la acest statut, se caracterizeaza printr-un numar destul de redus de articole si joaca mai degraba rolul unui site de prezentare, a unei carti de vizita sau a unui CV in mediul online, si nu a unui blog in sensul clasic al cuvantului.
Blogurile care au fost create pentru a castiga bani sunt foarte rar bloguri personale si asta deoarece pentru a putea castiga un venit decent din blogging e nevoie de un numar destul de mare de vizitatori nisati pe un anumit segment de piata si acest gen de vizitatori nu prea sunt interesati despre ce am mai facut noi in timpul liber.
Blogul meu se incadreaza clar in categoria celor create pentru a socializa; ale voastre unde se incadreaza?
Update: Daca nu uit, poate duminica viitoare continui subiectul asta si vine cu cateva sfaturi specifice fiecarei categorii de blog.
La multi ani, mama!
Publicat in data de 15.07.2010 in categoria Familie si prieteni45 comentarii
Desi cred in Dumnezeu, nu sunt un om foarte credincios si nici intr-un caz nu respect toate sarbatorile de peste an; sunt totusi trei zile de sarbatoare pe care le respect cu sfintenie – prima zi de Craciun, prima zi de Pasti si ziua de nastere a mamei mele…
Daca inchid ochii si incerc sa-mi derulez viata in “fast motion” o vad alaturi de mine in fiecare moment important al existentei mele si pot spune fara frica de a gresi ca a fost, alaturi de tatal meu, singura persoana care mi-a fost alaturi in toate momentele grele ale vietii mele. M-a sprijinit de fiecare data cand am vrut sa pornesc pe un nou drum si m-a asteptat de fiecare data la capatul lui, indiferent ca ma intorceam din postura de invingator sau de invins. S-a bucurat alaturi de mine de fiecare data cand am avut o bucurie sau un success, dar a stiut sa stea in spate pentru a nu-mi umbri mie meritele; s-a intristat alaturi de mine de fiecare data cand am avut un necaz sau un insuccess si a pasit in fata mea pentru a primi ea primul soc; iar atunci cand sufletul meu a fost prins in furtunile vietii dragostea ei a fost farul care m-a ajutat sa gasesc drumul spre tarm.
Pot spune ca sunt un om cu norocos si asta pentru ca am avut o copilarie cu adevarat fericita; spre deosebire de marea majoritate a copiilor generatiei mele eu nu am crescut cu “cheia la gat” si asta deoarece parintii mei au stiut ca pentru a fi fericit si pentru a creste cum trebuie un copil nu are nevoie numai de casa, masa si jucarii, ci si de atentia si dragostea parintilor sai; nici pana azi nu stiu exact cum au facut, dar intotdeauna unul din ei m-a pornit la scoala, iar celalalt m-a asteptat cu mancarea calda atunci cand ma intorceam acasa. Din unele puncte de vedere poate au fost severi deoarece au pus intotdeauna invatatura pe primul plan si nu m-au lasat niciodata sa ma ridic de la masa de studiu pana nu imi terminam temele, insa atunci cand le terminam au stiut intotdeauna sa ma rasplateasca cu un zambet, cu o vorba buna si cu toata dragostea lor. As vrea sa pot spune ca si eu am fost un copil model, dar din pacate lucrurile nu au stat deloc asa si de multe ori, fara sa vreau, i-am suparat sau i-am dezamagit.
Astazi e ziua ta mama, si desi as vrea sa pot sa-ti aduc in dar cele mai nepretuite bogatii ale pamantului si chiar si luna de pe cer nu pot sa fac acest lucru, ci doar sa-ti spun ca esti cea mai buna mama din lume, sa-ti multumesc pentru ceea ce sunt astazi pentru ca meritul este doar al tau si sa-mi cer scuze pentru ceea ce nu sunt pentru ca vina este doar a mea…
La multi ani, mama! Nu uita ca te iubesc mult de tot! :)
Pentru cine scriu eu?
Publicat in data de 13.07.2010 in categoria Online58 comentarii
Zilele trecute m-a vizitat o foarte buna prietena, mi-a spus ca vrea sa-si faca si ea blog si mi-a cerut cateva sfaturi; insa cum nici in cazul blogurilor, la fel ca si in cazul multor alte lucruri, nu exista solutii universale, unul din primele lucruri pe care am intrebat-o a fost pentru cine vrea sa scrie sau cu alte cuvinte care este publicul ei tinta (pentru ca da, chiar si un blog personal trebuie sa aiba un public tinta daca vrea sa aiba un oarecare success si asta deoarece niciodata nu vom putea fi pe placul tuturor – de exemplu pustii de 14 ani nu or sa vrea niciodata sa citeasca aceleasi lucruri ca si pensionarii de 65 de ani). Si in acel moment m-am gandit ca ar fi interesant sa scriu si eu pe blog despre profilul “cititorului meu ideal”; rugamintea este ca la final sa imi spuneti cat de mult va recunoasteti in aceasta descriere, ca sa pot sa-mi fac si eu o idee daca mi-a reusit ceea ce mi-am propus sau nu. :)
In primul rand, pot spune ca scriu pentru prieteni, pentru cei pe care ii cunosc deja, dar si pentru cei care au aterizat aici pentru prima data si cu care nu ma cunosc inca, dar pe care ii consider prieteni pana la proba contrarie. In aceste conditii, ma astept ca cititorii mei sa ma trateze, la randul lor, ca pe un prieten – sa ma sprijine atunci cand demarez un nou proiect, sa imi spuna o vorba buna atunci cand viata imi ofera o lectie mai dura, dar si sa ma traga de maneca atunci cand gresesc sau cand incep sa o iau pe aratura.
In alta ordine de idei, pot spune ca scriu pentru oameni maturi, rationali si civilizati, pentru acei oameni cu care pot sa port o discutie constructiva, bazata pe argumente logice si nu pe orgolii sau pasiuni duse la extrem, pentru acei oameni care sunt capabili sa inteleaga ca o problema poate fi vazuta din mai multe unghiuri, care respecta parerile celorlalti chiar si atunci cand nu sunt de acord cu ele si care inteleg ca intr-o discutie se dezbat argumente si nu persoane. Daca mi-ati cere sa fiu mai exact, as spune ca, in principiu, scriu pentru oameni apropiati mie ca varsta, cu studii superioare, cu un anumit nivel de cultura, cu aspiratii peste medie si mai ales cu mult bun simt.
Incercand sa fiu un pic mai plastic, as asemana blogul meu cu o biblioteca desprinsa din alte vremuri asemeni celei din fotografie, in care discutiile se poarta cu voce scazuta, muzica se asculta in surdina, iar vinul (vechi, rosu si aspru) se degusta si nu se da peste gat. Daca va atrage imaginea atunci va invit sa ma vizitati oricand, pentru ca aceasta usa va sta intotdeauna larg deschisa pentru voi; daca insa credeti ca locul vostru este mai degraba intr-un club al secolului XXI atunci probabil va aflati intr-un loc gresit. Toate cele bune si multumesc pentru vizita! :)
Tudor (41)
Roxanel (28)
Diana (27)
Pisica (27)
Altcersenin (26)
Ciresica (26)
EuropeanDeity (26)
Andrei M. (25)
Coolnewz (24)
Madalush (24)
.Miss bee (23)
Sierra Moni... (23)