Bogdan Epureanu Online

Amintiri din copilarie (II)

Publicat in data de 10.08.2010 in categoria Amintiri55 comentarii

Povestea de astazi s-a intamplat la sfarsitul celui de-al doilea semestru al clasei a XI-a, o perioada foarte activa din punct de vedere sexual pentru mine si colegii mei, deoarece in fiecare zi, in timpul ultimelor ore de curs, ne f***a o lene de nu ne vedeam. Ei bine, in una din acele zile, intr-o vineri seara, vine proful nostru de romana la ora si se trezeste ca vrea sa predea – majoritatea colegilor mei incep sa isi ia notite, sau cel putin sa se prefaca ca fac acest lucru; eu insa eram mult prea plictisit pentru ca sa incerc macar sa mimez asta, asa ca imi pun castile in urechi, inchid ochii si imi las gandurile sa zboare pe acordurile celor de la Metallica, asa ca nu am auzit cand m-a strigat proful decat atunci cand a ajuns chiar langa mine si mi-a urlat direct in ureche “Iesi afara, nesimtitule! Sa nu te mai prind la orele mele!”. In conditii normale probabil m-as fi ridicat si as fi iesit linistit din clasa, insa in acea seara chiar aveam chef de panarama, asa ca dupa ce mi-am strans cartile, ignorandu-l complet, am facut turul tuturor colegilor si am dat noroc cu fiecare din ei. In tot acest timp nu a zis nimic, dar in momentul in care am trecut pe langa el, nu a mai rezistat si a incercat sa imi traga una peste cap; bineinteles ca eu atat asteptam – am eschivat usor, m-am intors si m-am uitat urat la el, si i-am aruncat printre dinti un “pe cine vrei tu sa lovesti, mai paduche!”.

Zece minute mai tarziu stateam fiecare in cate un colt al cancelariei si scriam de zor – el referatul meu de exmatriculare, eu o plangere impotriva lui; alte zece minute mai tarziu eram amandoi in fata directorului care, dupa ce a citit ce am scris fiecare din noi, ne-a spus: “Voi sunteti constienti ca daca eu fac ceea ce ar trebui sa fac acum, ati incurcat-o amandoi? Tu, Epureanu, vei fi exmatriculat si probabil vei pierde anul, iar tu, Vasile, ajungi la tara si nu mai pupi post in oras cativa ani buni; eu cred ca cel mai bine ar fi sa ingropam toata povestea si sa ne vedem de-ale noastre”. Teatrul tinuse destul, asa ca am acceptat si am iesit din biroul directorului, nu insa inainte ca, fara sa ma vada nimeni, sa pornesc statia de emisie, asa ca, in timp ce ma indreptam spre iesire, am auzit, alaturi de toti ceilalti elevi si profesori aflati in acel moment in liceu, urmatorul dialog:
“De ce nu il lasi pe vara ca sa il inveti minte?”
“Nu pot.”
“De ce? Are medie prea mare pe primul semestru?”
“Nu, pur si simplu nu pot pentru ca stie, iar eu nu pot sa las un elev care stie, oricat de mult as vrea asta.”

In acea seara anulasem distanta dintre elev si profesor si il invinsesem fara drept de apel, dar tot el a fost cel care, fara sa stie, mi-a oferit o adevarata lectie de viata…

Observatie: Primul episod al acestui serial il gasiti aici.

Spune-ti si tu parerea; lasa un comentariu!

Jurnal saptamanal (2 – 8 august 2010)

Publicat in data de 08.08.2010 in categoria Jurnal44 comentarii

Live blogging din Vama Veche

Va spuneam saptamana trecuta ca am tras tare pentru a reusi sa ajung la zi cu proiectele pe care le am in derulare si pentru a putea incepe luna august fara restante din urma; insa minunea nu a tinut nici trei zile, pentru ca marti dimineata m-am hotarat asa brusc, instantaneu si dintr-odata (da, stiu ca e un pleonasm, dar mie imi place cum suna) sa imi iau rucsacul in spate si, impreuna cu cativa prieteni, sa ma urc in primul tren cu destinatia Costinesti.

Cum insa dorul de munte nu imi dadea deloc pace, nu m-am putut abtine sa nu fac mai intai o scurta escala pe Ceahlau, pentru a-mi goli complet bateriile inaintea lancezelii de la mare si, sincer sa fiu, nu regret deloc aceasta decizie pentru ca, desi toata aventura mea montana a durat o singura zi, mi-a oferit tot ce mi-as fi putut dori – un mars epuizant de vreo 25 de kilometri la capatul caruia a stat ascensiunea pe un Ceahlau invaluit in ceata, asa cum nu l-am mai vazut de mult, o seara interesanta petrecuta in compania unor oameni cu care am reusit nu doar sa am o discutie interesanta, dar si momente in care sa fiu pe jos de ras (apropo Andrei, recunoaste ca ai regizat chestia cu usa :P), o camera cu patru paturi pe care am impartit-o vreo 12 omuleti complet necunoscuti, o coborare contra-timp plina de peripetii, care m-a invatat ca scurtaturile facute dupa ureche nu sunt intotdeauna recomandate si un somn bun pe trenul care m-a dus la Costinesti.

Despre zilele petrecute aici nu am foarte multe de povestit si asta deoarece nu sunt un pasionat de mare, asa ca nu am bifat nici una din cele trei activitati specifice – stat la prajit pe plaja murdara, inotat sau balacit in apa plina de alge si destrabalat pana noaptea tarziu in cluburile pline de cocalari si pitipoance (da, stiu, nu sunt cool si nu stiu ce e aia “viata adevarata”, nu trebuie sa va obositi sa-mi mai spuneti :P). In schimb, ma laud ca am venit de doua ori pe jos pana in Vama – singurul loc de pe litoral care pentru mine mai inseamna “acasa”, desi nici aici lucrurile nu mai sunt cum erau acum cativa ani (apropo, am vazut pe plaja o tipa intr-un tricou roz pe care scria cu sclipici Queen – cred ca daca ar vedea unde s-a ajuns cu manelizarea asta, saracul Freddie Mercury nu doar ca s-ar rasuci in mormant, dar ar muri a doua oara), ca am facut turul statiunilor cu bicicleta (apropo multumesc celor de la I’Velo Mamaia pentru ca m-au inteles si au facut o exceptie de la regula celor maxim doua ore pentru care poti folosi bicicletele imprumutate de la ei) si ca in White Horse, la tenis de masa, am rupt tot ce am prins.

Deocamdata atat; nu de alta, dar incep sa cante chitarile si sa se aprinda focurile pe plaja din Vama Veche… oricum, povestea merge mai departe. ;)

Spune-ti si tu parerea; lasa un comentariu!

O schimbare de directie

Publicat in data de 03.08.2010 in categoria Planuri57 comentarii

Dupa standardele majoritatii romanilor as putea spune ca sunt un om realizat – am
casa mea (aranjata cu tot ce imi trebuie), am firma mea (chiar daca la ora actuala fara angajati, ci doar cu colaboratori) si castig destul de mult peste medie, facand ceea ce imi place. Si cu toate astea, va spun cu mana pe inima ca, in marea majoritate a timpului, eu unul ma consider un mare ratat.

Si spun asta in primul rand deoarece inca de mic copil am avut aspiratii mult mai inalte; atunci cand alti copiii de varsta mea visau sa devina politisti, aviatori, medici, profesori sau ingineri eu ma visam un al doilea Einstein, Napoleon, Rockefeller, Shakespeare sau Schwarzenegger. Nu m-am multumit niciodata cu jumatatile de masura sau cu nuantele de gri si am crezut intotdeauna in ideea ca dintr-un milion de oameni exista un invingator si 999.999 de invinsi. Ori acum ma vad pus in situatia de a admite ca am ratat, ca sunt unul din acei 999.999 de invinsi si trebuie sa recunosc ca adevarul doare al naibii de tare. Al doilea motiv il reprezinta faptul ca stiu ca Dumnezeu (sau natura daca preferati) mi-a dat resursele necesare pentru a-mi indeplini macar o parte din aceste vise (ca sa va dau un singur exemplu in acest sens va spun ca am trecut fara probleme testul Mensa de inteligenta), asa ca vina pentru faptul ca nu am ajuns mai departe decat unde sunt astazi imi apartine in totalitate.

Scriam acum o luna si jumatate ca la 30 de ani nu mai ai toate drumurile deschise asa cum le ai la 20 de ani, iar daca vrei sa speri sa ajungi totusi in varf, sa joci pe scena principala a vietii si nu pe una din cele secundare, atunci singura solutie este sa continui pe drumul pe care deja ai pornit, sperand ca te va duce acolo unde iti doresti. In principiu acest lucru este adevarat, dar in cazul meu era de fapt o minciuna; drumul pe care ma aflu nu ma va duce niciodata in varf si nici timp sa pornesc pe un alt drum care sa ma duca acolo nu mai am. Asa ca, indiferent daca imi place sau nu, trebuie sa fiu realist si sa recunosc ca nici nu voi reusi sa schimb lumea si nici nu voi rescrie istoria; da, as putea sa continui sa visez si sa incerc sa lupt pana la capat pentru acest vis, dar, realist vorbind, nu ar fi decat o pierdere de timp.

Mi-am cheltuit 30 de ani din viata alergand dupa niste himere; cred ca e momentul sa revin cu picioarele pe pamant, sa renunt la iluzii si vise desarte si sa imi stabilesc niste obiective care chiar daca vor fi mai joase, vor avea cel putin marele avantaj de a fi realizabile. Si, pana la urma urmei, poate scopul vietii nu este sa ajungi in varf, sau macar sa ajungi undeva… poate de fapt scopul este sa ne bucuram de aceasta calatorie care este viata insasi…

Spune-ti si tu parerea; lasa un comentariu!

Jurnal saptamanal (26 iulie – 1 august 2010)

Publicat in data de 01.08.2010 in categoria Jurnal32 comentarii

Dupa cum probabil stiti deja din jurnalele mele anterioare, am o perioada buna de timp de cand tot incerc sa-mi pun ordine in prioritati si sa-mi organizez mai bine timpul, fara insa a putea sa ma laud ca am facut pasi vizibili in aceasta directie. Ei bine, saptamana asta am stat si mi-am analizat cu atentie viata, incercand sa identific care sunt lucrurile care imi mananca mai mult timp decat este necesar si, intr-un final, cred ca am reusit sa descopar principalele probleme, sa-mi stabilesc o lista corecta de prioritati si un program pe care sper sa reusesc sa-l respect. Da, asta inseamna si ca bloggingul va beneficia de ceva mai putina atentie din partea mea, insa daca ideile mele de organizare mai eficienta a timpului vor functiona asa cum sper, atunci acest lucru nu ar trebui sa fie unul vizibil. :)

De cativa ani incoace, 1 august este o zi in care las deoparte calculatorul si toate celelalte activitati cotidiene si sunt disponibil pentru o singura persoana – surioara mea mai mica, Madalina. Si nici acest an nu a facut exceptie de la regula; am iesit in oras si am facut turul catorva terase de care ne leaga amintiri placute, ne-am adus aminte de tot felul de intamplari prin care am trecut impreuna si am discutat despre planurile noastre de viitor. Sincer sa fiu, a fost prima data in ultimele saptamani, daca nu chiar luni, cand m-am simtit complet relaxat, cand nu am stat cu ochii pe ceas si cand nu m-am gandit la problemele care au ramas nerezolvate acasa… a fost bine; chiar a fost bine. Si cum nu am mai vorbit de mult de surioara mea, vreau sa profit de aceasta ocazie ca sa ii multumesc pentru ca exista si pentru tot ceea ce inseamna pentru mine, si deasemenea, sa ma laud in fata voastra cu faptul ca am cea mai buna sora din lume. :)

In restul saptamanii mi-am petrecut majoritatea timpului in fata calculatorului, incercand sa ajung la zi cu niste proiecte cu care ramasesem in urma si facand ordine prin articolele si comentariile mai vechi de pe blog, dupa cum v-am povestit si aici. A fost un adevarat maraton si daca stau si adun orele de somn de saptamana asta cred ca imi ajung degetele de la maini pentru acest lucru, insa sunt bucuros ca am reusit sa fac o mare parte din ceea ce mi-am propus si am inceput aceasta noua luna fara prea multe restante din urma. :)

In afara de asta, nu ar mai fi prea multe lucruri de mentionat – inca o iesire in oras cu surioara mea la inceputul saptamanii, un meci (Rapid – Urziceni) vizionat impreuna cu tatal meu sambata seara si deja obisnuitele iesiri la alergat, unde pot sa ma laud ca in continuare fac progrese multumitoare atat in ceea ce priveste distanta, cat si in ceea ce priveste ritmul de alergare. Noah… cam asta e; inchei sperand ca si voi ati avut o saptamana cel putin la fel de buna ca a mea. :)

Spune-ti si tu parerea; lasa un comentariu!

Cateva raspunsuri

Publicat in data de 31.07.2010 in categoria Online55 comentarii

Pentru ca in ultima vreme s-au adunat cateva intrebari care se tot repeta, m-am gandit ca ar fi bine sa incerc sa raspund la cateva din ele aici si sa pun un link catre acest articol pe pagina despre blog pentru a functiona ca un fel de ghid de intrebari frecvente.

Insa inainte de asta, cred ca va sunt dator cu raspunsul la o alta intrebare si anume “De ce nu am mai scris nimic saptamana asta?”
Ei bine, nu am fost nici in vacanta si nici nu am neglijat blogul, dar am vrut sa fac putina ordine in articolele si comentariile din urma, asa ca am recitit toate cele 1.600 de comentarii care se adunasera, am sters peste 400 din ele si anume pe acelea care nu aduceau un plus de calitate discutiei; asa ca acum pot spune ca sunt destul de multumit de cum se prezinta toate articolele mele, atat in ceea ce priveste continutul articolului propriu-zis, cat si in ceea ce priveste calitatea comentariilor.

Si acum, aceasta explicatie fiind data, hai sa trec la raspunsurile promise:

“De ce doar trei-patru articole pe saptamana? De ce nu scriu zilnic?”
In primul rand acest lucru se datoreaza faptului ca, asa cum am mai zis, motivul principal pentru care am creat acest blog nu a fost acela de a avea o platforma de unde sa-mi lansez ideile in mediul virtual, ci un loc unde sa pot efectiv sa interactionez cu oamenii care ma citesc, ori daca as posta zilnic ar fi destul de multi cititori care efectiv nu ar avea timp sa urmareasca discutiile si sa-si exprime punctul de vedere.

In al doilea rand acest lucru se datoreaza faptului ca, asa cum am zis inca de la inceput, nu imi doresc sa devin un pro-blogger, iar acest blog reprezinta doar un hobby, asa ca nu sunt dispus sa ii aloc mai mult timp decat este necesar – sa scriu aceste 3-4 articole pe saptamana si sa raspund la toate comentariile imi ocupa deja un minim de 2-3 ore pe zi, ceea ce e mai mult decat suficient.

“De ce moderez comentariile? Cred in cenzura?”
Parerea mea este ca atunci cand vorbim de calitatea unui articol trebuie sa ne referim si la calitatea comentariilor, care odata postate si aprobate formeaza, impreuna cu articolul propriu-zis, un tot unitar care se prezinta cititorilor in ansamblul lui. In aceste conditii, din respect pentru timpul cititorilor mei, am ales sa moderez destul de strict comentariile, in sensul ca daca un anumit comentariu nu aduce un plus de valoare discutiei nu va fi acceptat. Daca aveti ceva interesant de spus in legatura cu subiectul discutat (indiferent daca sunteti sau nu de acord cu parerea mea) atunci va rog sa o faceti, deoarece sa lasati un comentariu de calitate este cel mai mare compliment pe care mi-l puteti aduce; daca insa vreti sa lasati un comentariu doar pentru a va afla in treaba, atunci va spun ca nu are rost sa va irositi timpul, pentru ca oricum nu voi acecepta acest tip de comentarii.

Spune-ti si tu parerea; lasa un comentariu!

Egalitate intre barbati si femei?

Publicat in data de 22.07.2010 in categoria Ganduri101 comentarii

Ati auzit ca in ultima vreme feminismul este din nou la moda? Daca nu ati auzit va spun eu acum, pentru ca de cateva luni incoace nu este saptamana data de la Dumnezeu in care sa nu aud macar o data vorbindu-se despre drepturile femeilor si despre egalitatea lor cu barbatii. Si, ca sa eliberez tensiunea care simt ca se acumuleaza in aer, o sa va spun inca de la inceput ca personal nu cred deloc in aceasta teorie; si cum nici o afirmatie nu valoreaza nimic daca nu este argumentata, o sa incerc sa va explic in urmatoarele randuri de ce nu sunt de acord cu ea. Si, ca sa va scutesc de cateva intrebari, o sa va spun inca de pe acum ca da, sunt misogin, dar in acest articol nu ma voi lasa condus de aceasta “parte intunecata” a personalitatii mele. :P

Nu ma intelegeti acum gresit; nu spun nici intr-un caz ca barbatii sunt superiori femeilor, ci doar ca pentru ca egalitatea dintre barbati si femei sa existe, nu e obligatoriu ca aceasta egalitate sa se manifeste pe toate planurile, ci putem sa o obtinem si printr-o suma de avantaje si dezavantaje specifice. Ganditi-va ca, pana la urma urmei, nici macar fizic nu suntem egali – de exemplu barbatii au o secretie mai mare de testosteron care ii ajuta sa isi dezvolte mai usor masa musculara si ii face astfel mai puternici si mai bine pregatiti pentru o munca fizica grea.

Principala problema pe care o am cu feministele consta in aceea ca, de fapt, ele nu vor egalitate, ci doar drepturile noastre, fara a fi insa deloc dispuse sa ne preia si indatoririle. Astfel, li se pare perfect normal sa ne trimita la bucatarie sa ne facem singuri de mancare, dar cand vine vorba de reparat ceva, de tuns gazonul sau de carat cele patru sacose cu cumparaturi de la piata ni le pun tot noua in carca, ca doar “sunt treburi de barbati”. Deasemenea, pentru ele banii cheltuiti de noi pentru un bilet la meciul de fotbal al echipei favorite si berea de dupa meci reprezinta o cheltuiala nesabuita, dar aceeasi bani cheltuiti de ele pe nu stiu ce cosmetice, sau pe a zecea pereche de pantofi reprezinta o investitie absolut necesara. Sa mai vorbesc de femeile de cariera care vor pozitii si salarii egale cu barbatii, dar care cand vine vorba de stat peste program sau de plecat intr-o delegatie vin imediat cu replici de genul “sunt femeie, am familie, trebuie sa intelegi, nu imi poti cere asa ceva”.

Atunci cand am sa vad o femeie care vrea egalitate deplina atat la drepturi, cat si la indatoriri si care nu se asteapta la tratamente preferentiale in relatiile lor cu barbatii, o sa-mi scot palaria in fata ei; pana atunci insa, raman la parerea mea ca cea mai buna egalitatea e asta – noi la taiat lemne, carat cumparaturile si tuns gazonul, iar voi la cratita si la ingrijit copiii.

Spune-ti si tu parerea; lasa un comentariu!