La multi ani, Stefan!

Publicat in data de 27.10.2009 in categoria Familie si prieteniNici un comentariu

De cand ma stiu am fost foarte selectiv cu oamenii pe care i-am numit prieteni si de aceea, si astazi, cand ma apropii de 30 de ani, imi ajung degetele de la maini ca sa numar prietenii adevarati pe care i-am avut. Ei bine, Stefan, unul din acesti putini oameni pe care i-am catalogat drept prietenii mei, isi serbeaza astazi ziua de nastere asa ca vreau sa ii urez si pe aceasta cale un sincer si calduros “La multi ani!” si deasemenea vreau sa profit de ocazie ca sa va povestesc si voua cateva din intamplarile pe care le-am trait impreuna.

Desi suntem din acelasi oras nu ne-am cunoscut pana in toamna anului 2000, cand a intrat si el la Facultatea de Informatica din Iasi prin laboratoarele careia imi faceam si eu veacul in acea perioada. Nu a trecut mult timp si am ajuns sa fim aproape nedespartiti; locuiam in aceeasi zona asa ca veneam impreuna la facultate inca inainte de ora opt ca sa prindem loc in laborator si plecam tot impreuna, 12 ore mai tarziu, cand se inchidea facultatea. Si nu, nu va imaginati ca eram cei mai silitori studenti din facultate; pur si simplu in acea perioada laboratoarele de la facultate erau singura sursa de Internet gratuit pe care o aveam la dispozitie. Singurul moment cand ne ridicam de la calculator era la pranz cand fie mergeam la cantina sa mancam cate patru – cinci portii de cartofi prajiti, fie mergeam la un magazin din apropiere de unde ne cumparam cate un super-sandvich (o paine intreaga taiata pe lungime si umpluta cu felii de parizer de pui). Si cred ca, in afara de pranzuri, singurele momente in care mai plecam din laborator erau atunci cand ne plictiseam de net si corupeam inca cativa colegi sa urcam la etajul sapte sa bagam cate un joc de tarnip sau cand se mai gasea cate un amic care sa dea cate o sticla de busuioaca.

Relatiile dintre noi s-au racit intr-o oarecare masura in perioada 2003 – 2004, pe de o parte deoarece dupa ce am terminat facultatea eu mi-am deschis o agentie imobiliara care imi manca tot timpul si pe de alta parte deoarece el a hotarat sa se reintoarca acasa si sa devina profesor de informatica. Ne-am revazut in 2005 cand, dupa cateva deziluzii pe plan sentimental, m-am hotarat sa revin si eu in Botosaniul natal si in anii care au trecut de atunci am redevenit prietenii care eram in timpul facultatii. Imi aduc aminte de multe momente amuzante pe care le-am trait impreuna, dar cel care ma face sa rad cel mai tare este acela cand a doua zi dupa ce l-am dus acasa dupa prima betie serioasa din viata lui am primit un telefon de la mama lui care m-a criticat ca ii stric copilasul, copilas care la vremea aceea nu avea decat vreo 24 de ani. :))

Ce nu imi place la Stefan? Simina. :))